Prof. Burnei:"In Sanatate e o discontinuitate totala, in care medicii supravietuiesc cum pot!"

Prof. dr. Gheorghe Burnei (foto) este seful Clinicii de Chirurgie si Ortopedie Pediatrica din cadrul Spitalului de Copii "Marie Curie" din Capitala. Reputatul profesor are la activ peste 13.000 de interventii chirurgicale, reusind sa puna Romania de cateva ori pe harta tarilor care au dat "ora exacta in domeniul ortopediei pediatrice". Este autorul catorva inventii (printre care si Metoda Burnei), fiind citat in almanahul personalitatilor marcante mondiale „Who's who", pentru realizari remarcabile. Marturiseste ca doua personalitati din domeniul chirurgiei si-au pus amprenta asupra parcursului sau profesional - regretatul profesor Alexandru Pesamosca si profesorul Florian Popa, fostul rector al Universitatii de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din Capitala. In 2011 a castigat o bataile impotriva Ministerului Sanatatii, reusind sa faca un prim pas in reintroducerea specialitatii de ortopedie pediatrica la examenul de Rezidentiat. Extrem de apreciat atat de lumea medicala cat si de pacientii sai, medicul ortoped a preferat sa ramana in tara, in conditiile in care anul trecut a primit o oferta substantiala de la o clinica din Anglia.

Claudia Spridon (C.S.): Domnule Profesor, ce v-a determinat sa alegeti medicina?

Prof. dr. Gheorghe Burnei (G.B.): Totul a inceput inca din perioada liceului. Medicina era pentru mine un domeniu aparte, desi era greu de crezut ca voi ajunge sa fiu medic. Stiam ca procesul este unul dificil. Asta pe de-o parte. Pe de alta parte, oricat de gratuit ar fi fost sistemul, in acest traseu era implicata o suma mare de bani, iar eu proveneam dintr-o familie modesta. Am avut ocazia de a cunoaste cativa medici care m-au directionat, intr-o oarecare masura, spre medicina. Unul dintre acestia a fost medicul Puscaru, care lucra in Dambovita in cadrul Spitalului din Pucioasa. Al doilea a fost dr. Cernoiu, sotul dirigintei mele. Adolecenti fiind, l-a chemat pe sotul dumneaei la noi la clasa pentru a ne prezenta cateva lectii de medicina, astfel incat sa fim inarmati cu cunostinte medicale utile. In acel moment, am vrut sa pot face ceva pentru semenii mei si am optat pentru medicina desi faceam liceul economic din Targoviste, unde materiile de baza nu corespundeau cu cele la care ar fi trebuit sa sustin admiterea. Spre exemplu, chimia o faceam fractionat. Dar doamna Lungeanu, profesoara mea de de la aceasta materie, avea un cerc de chimie si m-a pus pe mine presedinte. In consecinta, am fost stimulat sa parcurg toata chimia organica, asta in conditiile in care la clasa faceam doar chimie anorganica, dupa cum era programa. Ca sa poti sa ajungi la medicina era necesar sa cunosti materiile de care aveai nevoie. Si anatomia se facea la un nivel mediu. Insa, atat profesorii cat si colegii mei au fost alaturi de mine in tot acest proces in care am reusit sa prind elan si sa trec, cu mult curaj, la studiul materiilor care nu se faceau in liceu. Am acumulat un volum suficient de informatii pentru a sustine admiterea la facultate, unde am si intrat. Dupa primii doi - trei ani, ma tot gandeam pe ce ramura sa ma specializez.

C.S.: Si ati ales domeniul chirurgiei ortopedice la copii. Care a fost motivatia dvs.?

G.B.: Preotul Popescu, duhovnicul familiei noastre, cunostea foarte bine situatia asistentei medicale pentru copii, intrucat ambii sai fii erau profesori universitari in Bucuresti - la cardiologie si la radiologie. Preotul mi-a spus ca atunci cand se intampla un necaz, medicul care trateaza un copil este considerat trimisul lui Dumnezeu daca reuseste sa aduca bucuria, sanatatea si fericirea in familie. Pe mine m-au impresionat aceste vorbe de duh. In plus, am avut ocazia sa intru in contact cu cateva figuri ilustre din domeniu - profesorul Socolescu, profesorul Pesamosca, profesorul Coman. Astfel, am ramas definitiv captat in aceasta directie si am ales specialitatea de chirurgie si ortopedie pediatrica. Un an si jumatate din programul de rezidentiat l-am efectuat la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu. Cand am venit din concediu, m-am trezit pe lista profesorului Pesamosca, cel care pleca de la Spitalul Alexandrescu la Spitalul de Copii Marie Curie, unitate sanitara ce s-a dat in folosinta romanilor de catre polonezi in urma dezastrelor provocate de cutremurul din 1977.

C.S.: Cum ati perceput schimbarea la momentul respectiv?

G.B.: Atunci am venit cu o oarecare retinere pentru ca imi schimbam locul de munca, locul in care trebuia sa invat, insa am fost primit cu bratele deschise. M-am bucurat, in acelasi timp, pentru ca cu greu puteai ajunge sa lucrezi cu profesorul Pesamosca. Mi-a spus atunci: "Domnule, tu stai sa-ti petreci concediul, iar noi avem foarte mult de lucru. Vino la munca".  M-am simtit magulit intr-o oarecare masura pentru ca eu eram doar un medic rezident in anul II. Vreau sa va spun ca in toata viata mea au existat doua etape mai importante legate de traseul meu profesional, etape in care si-au pus pecetea asupra mea doi ilustri chirurgi - profesorul Pesamosca si profesorul Florian Popa. Cu dumnealui n-am lucrat, insa atitudinea pe care a avut-o fata de mine m-a stimulat si m-a facut sa devin ceea ce sunt astazi.

C.S.: Timp de 10 ani de zile v-ati desfasurat activitatea in Mangalia. Cat de mari erau diferentele intre dotarile existente in Bucuresti si cele de acolo?

G.B.: Erau diferente mari. Eu cand am plecat de aici, am plecat cu oarecare rezerva pentru ca prof. Pesamosca voia sa ma retina la Spitalul Marie Curie. Era anul 1985, perioada in care nu se faceau miscari decat cu aprobarea ordinului si cabinetelor comuniste. Cu toata dorinta dansului, a trebuit sa parasesc clinica in 1985 si sa merg la Mangalia, unde era un spital mare, dar patriarhal si linistit. Oamenii de acolo sunt cu totul deosebiti, cu unii dintre ei pastrez legatura si acum. Foarte multi imi spun ca sunt de acolo, iar eu nu neg pentru ca este un oras in care m-am simtit foarte bine. Am chiar un apartament in Mangalia, pe care l-am primit in urma Revolutiei, in care mai stau vara. Din cand in cand mai sunt intrebat cand ma intorc acasa. Acasa fiind Mangalia. 

C.S.: Dar s-a intamplat sa va intoarceti in Mangalia si pentru a opera anumite cazuri?

G.B.: Sigur ca da. Insa, operam cazuri mai usoare pentru ca depinde si de nivelul dotarilor. Dotarea unitatii sanitare din Mangalia era mai sumara in raport cu cea din Bucuresti, ceea ce era si firesc, dar acolo am avut ocazia sa vad o patologie foarte bogata si sa ma confrunt, in acelasi timp, cu conceptii si idei ale ortopezilor si traumatologilor de adulti care nu corespundeau cu ale noastre. Una este ortopedia pentru adulti si alta este cea pentru copii. Era o conceptie potrivit careia cei nou veniti trebuie sa ii asculte pe cei care sunt mai vechi. Aceasta tevadura a durat o perioada indelungata. Mi-am dat seama cat de dificil este in Romania, avand in vedere sistemul de organizare, sa te formezi de mic in asa fel incat sa poti trece cu usurinta peste o anumita etapa. Esti nevoit sa treci prin multe, multe greutati. Eu am trecut prin ele. Probabil ca modificarea si toate demersurile facute pentru schimbarea sistemului de sanatate din Romania vor inaltura din deficiente.

C.S.: Apropo de asta, proiectul noii legi a sanatatii prevede ca medicul sa fie platit in functie de performantele sale, nu in functie de grila de salarizare. Cum comentati?

G.B.: Eu am vorbit de multe ori despre asta. E normal sa platesti medicii in functie de performanta, asa vor fi stimulati cei care muncesc. Sunt medici in Romania care la ora actuala nu fac nimic si gasesc o justificare pentru asta. Daca incerci sa faci ceva, trebuie sa o faci pe propria raspundere, fara sa ai alaturi spitalul sau sa ai conditiile si aparatura necesare. In acest context, cred ca stimularea medicilor care vor sa faca ceva si crearea unor conditii favorabile pentru performanta sunt un prilej deosebit pentru ca medicul roman sa spuna: "Da, vreau sa raman si sa lucrez in Romania!". Dar eu am o temere ca nu se va intampla asta. Spre exemplu, la volumul de munca pe care l-am desfasurat, ar trebui sa am salariul de cinci ori mai mare decat il am in prezent.

C.S: Stiu ca ati refuzat acea oferta foarte consistenta venita din partea unei clinici din Anglia...

G.B.: Da, asa a fost atunci. Actiunile mele de pana acum n-au fost guvernate de orientari mercantile, ci pur si simplu am vrut sa fac ceva. In Romania, majoritatea nu vrea sa faca nimic, ci oamenii vor sa fie pusi undeva, intr-o functie nemeritata fara sa depuna vreun efort in acest sens. Si mai traim o drama: aceea ca omul potrivit nu ocupa locul potrivit. Este drama oamenilor care muncesc, si bucuria celor care dau dovada de mercantilism, care dau dovada de oportunism. Toate astea te fac de multe ori sa privesti cu regret in spate si te intrebi daca merita sa mai continui drumul.

C.S.: Si totusi, peste 11.000 de medici au plecat din Romania. Cum am putea determina tinerii medici cu care Universitatile de Medicina din tara consuma extrem de multi bani sa ramana in tara si sa profeseze aici?

G.B.: Sigur ca, privit dintr-un anumit punct de vedere, este foarte greu. Nu trebuie sa filosofam in asemenea cazuri. Medicii au profesori, au posibilitatea sa lucreze si o parte dintre ei chiar fac asta. Drama este ca, odata ce isi finalizeaza studiile, nu au un loc de munca desi acesta exista. Societatea nu este capabila sa intretina aceste valori. Ba din contra, societatea mentine acesti medici la un nivel scazut si de retribuire, si de activitate. Ei trebuie sa faca fata, daca se poate, asa cum fac fata medicii din Occident. De fapt, asteptarile in ceea ce-i priveste sunt chiar mai mari. Daca nu se intampla asa, medicii sunt criticati, pusi la zid si "impuscati", pur si simplu. Asta e conceptia, din pacate. Daca nu ar fi fost buni, acesti 11.000 de medici nu ar fi lucrat acum in strainatate. Faptul ca isi desfasoara activitatea in spitale din Anglia, Germania sau Franta este o dovada clara ca in Romania se face carte. Au plecat insa de la un salariu de 1000 - 2000 de lei la salarii de mii sau zeci de mii de euro.

C.S.: Dar se face carte atat de bine la Facultatile de Medicina? Sunt voci care afirma contrariul si sustin ca nivelul la care sunt pregatiti studentii medicinisti a scazut de la an la an.

G.B.: Facultatea de Medicina ne-a trimis niste formulare, iar inainte de examen studentii sunt nevoiti sa faca aprecieri cu privire la cursurile oferite de universitate. In ceea ce ma priveste, studentii au apreciat cu calificativele bine si foarte bine cursurile pe care le tin. Cu siguranta ca un mod de organizare mai riguros ar putea rezolva deficientele care exista in prezent in sistemul de invatamant medical. Sa nu uitam ca printre studenti se numara si cativa care ar dori ca totul sa le fie dat bucatica cu bucatica, fara sa depuna un minim efort pentru a-si insusi cunostintele respective. Cei care isi doresc cu adevarat sa invete, fac asta.

C.S.: Domnule Profesor, ati castigat un proces impotriva Ministerului Sanatatii. In consecinta, specialitatea ortopedie pediatrica trebuia sa fie reintrodusa la Rezidentiat. Ce s-a mai intamplat intre timp?

• 1
• 2